După primirea răspunsului de mai jos am făcut un memoriu înregistrat la Primăria Sectorului 2 cu nr. 65766/04.09.2009, pentru a semnala, ca cetăţeni fără cunoştinţe de arhitectură sau de drept, că nu este posibil să se permită construirea unui bloc de sticlă, de 7 niveluri, între case construite în anii 1800, numai cu parter.
Am solicitat retragerea autorizaţiei de construire şi analiza condiţiilor în care s-a putut elibera o asemenea aberaţie.
Aveţi aici ce am scris la Primăria Sectorului 2:
Domnului Neculai Onţanu
Stimate Domnule Primar,
Prin adresa nr. 53000/30.07.2008 (D.U.G.T. – S.U.A.T.), sosită prin poştă din partea Primăriei Sector 2, întocmită de arh. Tiberiu Ciontu şi semnată de arh. Bogdan Pârvanu, pe care o anexăm alăturat, ni s-a comunicat faptul că pe terenul învecinat nouă, la adresa din str. Popa Petre nr.5, se va construi un bloc de 6 etaje, conform autorizaţiei de construire nr. 332/49 “P”/02.04.2008.
Stimate domnule Primar, cu respect vă aducem la cunoştinţă următoarele fapte care sunt de natură de a ne aduce prejudicii materiale şi morale, nouă şi vecinilor noştri:
- la eliberarea autorizaţiei de construire nu s-a solicitat acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, deşi acesta este obligatoriu în situaţia inserării unei clădiri de o asemenea amploare între case vechi, unele dintre ele de peste o sută de ani, puse clar în pericol, fiind astfel încălcate prevederile Normei metodologice din 26/08/2005, de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 825bis din 13/09/2005;
- terenul din str. Popa Petre nr. 5 este situat între case vechi numai cu parter şi are deschidere la stradă de doar 9,60m, iar prin eliberarea autorizaţiei de construire pentru un bloc de 6 etaje s-au încălcat prevederile Regulamentului general de urbanism (r1), din 27/06/1996, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 856 din 27/11/2002, cu privire mai ales la înălţimea construcţiilor (Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate), dar şi la aspectul acestora, asigurarea de locuri de parcare, etc.;
- autorizaţia de construire a blocului de 6 etaje, clădire de locuit şi birouri, schimbă destinaţia clădirii anterioare, care era doar locuinţă, necesitând şi în acest caz acordul vecinilor; nu s-a solicitat acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, fiind astfel încălcate, din nou, prevederile Normei metodologice din 26/08/2005, de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 825bis din 13/09/2005;
- prin construirea unui bloc de 6 etaje este pusă în pericol rezistenţa clădirilor învecinate, în special a celor de al căror calcan va fi ataşat noul bloc, clădiri situate în str. Popa Petre nr. 3 şi str. Toamnei nr. 22, 24 şi 26;
- construirea unui bloc de 6 etaje alături de clădirea din str. Popa Petre nr. 7 este absolut inadmisibilă având în vedere că aceasta din urmă este orientată cu ferestrele către terenul din str. Popa Petre nr. 5 şi deci va fi complet lipsită de lumină, între clădire şi gardul despărţitor fiind doar 3m.
Stimate domnule Primar, aţi dat dovadă, de fiecare dată, că sunteţi alături de locuitorii sectorului 2, iar echipa dumneavoastră vă urmează în acest scop nobil de a fi la dispoziţia cetăţeanului, de a lucra pentru şi în folosul acestuia, ceea ce ne-a determinat, la rândul nostru, să vă acordăm votul la fiecare alegeri.
De aceea, vă rugăm să dispuneţi, urgent, retragerea autorizaţiei de construire nr. 332/49 “P”/02.04.2008, pentru clădire de locuit şi birouri cu S+P+4E+5Er+6Er pe terenul din str. Popa Petre nr.5.
De asemenea, vă rugăm să dispuneţi analiza condiţiilor în care s-a putut elibera o asemenea autorizaţie de construire, pentru un bloc de 6 etaje, între case care au numai parter, fără acordul vecinilor, şi să ne comunicaţi concluziile acestei analize şi propunerile pentru sancţionarea celor vinovaţi.
Deşi, în actele normative în vigoare, este menţionată necesitatea existenţei acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, semnatarii arhitecţi ai adresei citate mai sus, adresă oficială venită din partea Primăriei Sector 2, îşi permit să se substituie instanţei judecătoreşti şi să interpreteze legile (vezi fraza de la penultimul aliniat “În acest fel trebuie interpretat textul legii…”).
Vă rugăm, domnule Primar, să repartizaţi această lucrare unei persoane calificate, demnă de încredere şi independentă de eliberarea autorizaţiilor de construire.
Stimate domnule Primar, suntem convinşi că dreptatea este de partea noastră şi că numai dumneavoastră ne puteţi ajuta să corectăm o mare nedreptate.
Asociaţia de locatari din str. Popa Petre nr. 7

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu